|
APARATE DE AER CONDITIONAT DE PERETE TIP SPLIT
Motto: A trai in aer conditionat inseamna a trai mai mult si mai bine !
Un aparat (o instalatie) de aer conditionat si de ventilare produce si mentine conditii favorabile de viata intr-un spatiu dat.
A trai in incaperi prevazute cu aer conditionat (climatizare) si ventilare, scuteste organismul de eforturi suplimentare in fata unui mediu inconjurator agresiv din punctul de vedere al noxelor (temperaturi si umiditati nepotrivite, curenti de aer, mirosuri etc.).
Scopul aparatelor (instalatiilor) de conditionare a aerului si de ventilare este acela de a crea un mediu confortabil pentru ocupantii unei (unor) incaperi prin controlul starii aerului (temperatura, umiditate, grad de puritate, mirosuri, zgomot etc.).
Aparatele (instalatiile) sunt de o mare varietate. In cele de fata vom incepe cu cele mai cunoscute si mai ieftine.
Am asistat in ultimii ani la amplasarea exagerata, pe fatadele cladirilor, a aparatelor de aer conditionat, de perete, tip split.
La acestea sunt vizibile condensatoarele (unitatile exterioare ale aparatelor). In incaperi, pe pereti, sunt montate evaporatoarele (unitatile interioare ale acelorasi aparate). Intre cele 2 unitati, prin conducte (uzual confectionate) din cupru, bine izolate termic, circula agentul frigorigen (de regula, un freon).
Impreuna, formeaza un tot care poate modifica, in primul rand, temperatura incaperilor, in sensul dorit de posesor.
In general, unitatea interioara contine: bateria de evaporare, ventilatorul aferent (care recircula aerul in incapere), filtrul de aer (din material sintetic), grilele de baleiaj orizontal/vertical a jetului de aer, alte accesorii si carcasa.
Unitatea exterioara contine: bateria de condensare, ventilatorul aferent (care vehiculeaza aerul pentru racirea condensatorului), compresorul frigorific, alte accesorii frigorifice si carcasa.
Exista insa si unele modele de splituri la care compresorul este plasat in unitatea interioara. Convenabila sau nu, aceasta este situatia.
Cronologic, inaintea spliturilor au fost aparatele de fereastra care includ, intr-o singura carcasa, ambele parti ale splitului. Sunt mai ieftine, dar mai zgomotoase, intrucat compresorul frigorific, componenta cea mai dificila a aparatului, se afla practic in fereastra.
Totusi, exista firme producatoare care reusesc sa produca compresoare mai putin zgomotoase.
Spliturile au "scos" o mare parte din zgomot afara din casa, dar costul lor este ceva mai mare.
Atat aparatele de fereastra, cat si spliturile, sunt create in special pentru spatiile mici (locuinte, mici incaperi fara procese nocive, spatii fara aglomerare de persoane etc.), care nu necesita ventilare.
Puterile frigorifice uzuale ale aparatelor de fereastra se afla in domeniul 2-5 kW (cca. 7.000-17.000 Btu/h).
Cele ale spliturilor se afla in domeniul 2-8 kW (cca. 7.000-27.000 Btu/h) de regula, montandu-se un echipament intr-o incapere. Se produc si splituri mai mari, cu puteri de 9-15 kW (cca. 30.000-51.000 Btu/h), dar utilizarea lor este o alta problema.
Majoritatea spliturilor produc jeturi (plane) de aer reci, cu temperatura initiala de +3°...+5°.
Exagerarea utilizarii spliturilor dincolo de domeniul mentionat este, poate, convenabila ca pret de cost, dar incorecta si amagitoare pentru atingerea scopului propus.
Astfel, au fost montate splituri in sali de restaurant, discoteci, holuri aglomerate de banci, de cinematograf, hale de produse alimentare si nealimentare; chiar si in bucatarii sau sali de operatii (!). Cu toate ca, teoretic, dar mai ales practic, se stie ca aparatele de aer conditionat, tip split, racesc puternic aerul.
Iata unele din dezavantajele utilizarii spliturilor:
(1) Spliturile uzuale nu introduc aer proaspat; acestea recircula aerul din incapere, racindu-l si, intr-o anumita masura, dezumidificandu-l.
(2) Spliturile ieftine introduc, de regula, aerul racit cu viteze mari, producatoare potentiale de curenti, mai ales in incaperile mici.
(3) Puterile termice per aparat sunt mai reduse; in cazul incaperilor mari, sunt necesare mai multe aparate.
(4) Filtrele, din dotarea spliturilor, sunt realizate pentru incaperi cu praf moderat, fara alte noxe.
Spliturile au insa si avantaje certe:
(1) Puterea electrica este modica, unitatea interioara este usor de amplasat.
(2) Jeturile de aer ale spliturilor cu viteze mici nu deranjeaza intr-o incapere, chiar mai mica.
(3) Preturile sunt convenabile.
(4) Filtrele din dotarea spliturilor sunt suficiente pentru incaperile relativ curate (birouri cu 1-2 persoane, anticamerele birourilor mici, camere de locuit, chiar dormitoare etc.). Dar atat !
POSIBILE EXPRIMARI ALE PUTERII TERMICE
Am incercat uneori sa ma pun in locul celui care s-a decis sa investeasca in aparate/instalatii de incalzire sau racire, adica in aparate de aer conditionat, pentru acasa ori pentru afacerea sa.
Economia de piata autohtona are si aspecte hazlii. Cu atat mai mult cu cat suntem in epoca spliturilor.
Prezumtivul cumparator al unui aparat de aer conditionat, split sau nu, trebuie impresionat de catre vanzator. Astfel, dupa raspunsul primit la intrebarea "Cati metri patrati are camera dv.?" vanzatorul rosteste decis "Va oferim un aparat de atatia Bi-Ti-iU!".
Asta suna ca o bazooka, la miezul noptii, intr-un dormitor. Clientul obisnuit, de regula, ramane nedumerit. Ca si cum ar trebui sa plateasca factura de curent electric exprimata in "atatia Bi-Ti-iU".
Lasand gluma la o parte, clientul trebuie sa stie sa raspunda prompt "De fapt, cati kW (de frig sau de caldura) are aparatul?".
Deocamdata, in economia noastra de piata, se urmareste cu inversunare vanzarea rapida.
Suntem siguri ca, mai tarziu, odata cu educarea cumparatorului, vanzarea va fi mai selectiva, nu oricum si nu la gramada.
Orice aparat (instalatie) de aer conditionat are o putere frigorifica sau de incalzire exprimata, in Sistemul International de unitati de masura (SI), in kW. Acest sistem este aplicat in mai toata lumea, inclusiv la noi.
Literatura anglo-americana exprima, deocamdata, acelasi lucru in, atentie, "BTU/H" (British Thermal Unit per Hour) unitate care, cifric, este mai mare decat 1 kW de 3412 ori. Este dreptul lor deoarece ei aplica, inca temporar, sistemul lor de unitati de masura (numit Inch-Pound).
La noi, unde in mintea oamenilor s-a format, inca din scoala, sistemul de comparare a valorilor diferitelor marimi tehnice, prin exprimarea lor in Sistemul International, nu vedem de ce am folosi in acest domeniu "Bi-Ti-iU" (culmea e ca, pentru corectitudine, ar trebui spus "Bi-Ti-iU-Eitci").
Ba vedem, dar nu ne vine sa credem! Vorba ceea: una e sa-ti spuna cineva ca iti vinde un aparat de 2,05 kW si alta e sa-ti spuna ca aparatul are 7 000 Bi-Ti-iU (sic!). Pare mai mult, nu?
Formal, in spatele lui "Bi-Ti-iU" se ascunde atat pericolul subdimensionarii, cat si al pseudo-ieftinatatii.
Sa analizam putin subdimensionarea!
Am facut, pentru dv., un calcul computerizat in care am determinat necesarul de frig (vara) pentru o incapere de bloc, aflata in mai multe situatii.
Aceasta (de cca. 20 m², cu un perete exterior standard, cu o fereastra dubla de 3 m², cu jaluzele interioare etc.) devenita birou de firma (in care se afla doi lucratori, doua calculatoare, o imprimanta, un telefon-fax etc.), este amplasata la un etaj curent, si are 4 posibile orientari ale peretelui exterior: Nord, Est, Sud si Vest. Diferenta intre cea mai mica (la Nord) si cea mai mare valoare (la Vest), a necesarului de frig este, practic, de la simplu la dublu.
Daca aceeasi incapere de 20 m² ar fi camera de colt, la ultimul nivel al blocului (avand doi pereti, doua ferestre si tavanul, toate spre exterior), diferenta intre cea mai mica (camera cu o fereastra, etaj curent, la Nord) si cea mai mare valoare (camera de colt, cu doi pereti si doua ferestre, la ultimul etaj, la Sud) ar creste de la simplu la de 2,6 ori mai mare.
Rezulta ca, a determina puterea frigorifica necesara unui spatiu, bazandu-ne numai pe suprafata incaperii, este hazardat.
In acelasi timp nu trebuie sa exageram. Nu trebuie facute calcule sofisticate pentru climatizarea incaperilor (relativ) simple, standard. Consideram ca firme cu renume, avand experienta practicii acestor vanzari (mai ales a montarilor si a service-ului in garantie) sunt capabile sa evite situatiile neplacute ale subdimensionarii.
De fapt, este indicat ca echipamentul sa aiba o mica rezerva de putere frigorifica (10-15%).
In aceasta situatie echipamentul functioneaza mai relaxat, protejandu-se de uzura prematura. Daca luam in considerare ultimele 3 veri, cu temperaturi exterioare excesive (+50?C la umbra), depasind cu mult asteptarile standardizate, intelegem avantajul de a avea o mica rezerva de putere.
Iata de ce este important ca, in acest domeniu relativ nou, al instalatiilor de aer conditionat, clientii obisnuiti sa aiba un minim de cunostinte. Sa stie sa ceara si sa aprecieze un serviciu competent. Sa nu mai servim clientilor "Bi-Ti-iU"-uri, ci kW, in concordanta cu necesitatile lor reale, calculate profesional.
In cel mai rau caz se mentioneaza ambele valori ale puterii termice; de ex.: 2,05 kW (7 000 BTU/H).
Facuta in acest fel afacerea este corecta, pentru toata lumea.
CUM INVESTIM IN AER CONDITIONAT SI VENTILARE
In urma cu ceva timp am fost contactat de catre un potential investitor, afacerea sa fiind o pizzerie extrem de aratoasa.
Domnia sa, intr-un tarziu, si-a dat seama ca, la noua sa investitie, avea nevoie pe langa incalzire (iarna) si de climatizare (vara).
Investitorul nostru executase deja cladirea, pusese pizzeria in functiune si daduse piept cu primul neajuns: supraincalzirea salilor de mese la inceputul verii.
In plus, la parter, unde se afla bucataria, nu exista nici-un fel de instalatie pentru evacuarea aerului viciat de caldura, de abur si de vaporii de grasime.
O buna parte din peretele ce despartea bucataria de sala de mese fusese inlaturat, incat clientela putea sa observe cum se fac pizzele.
Colac peste pupaza, o frumoasa dar costisitoare scara interioara lega, liber, parterul cu sala de mese de la etajul 1, incat caldura de la parter, ca si aerul viciat, se transferau la etaj, intr-o sala de mese aglomerata.
Aici, temperatura si calitatea aerului erau inacceptabile. Dar, chiar si asa, existau solutii.
Am admirat ingeniozitatea investitorului care risipise multa energie in organizarea spatiului. Iar pizzele facute aici erau excelente. Din pacate, aerul conditionat si, mai ales, ventilarea lipseau.
Cand vrei sa realizezi o investitie de exceptie, trebuie sa te dotezi cu toate instalatiile, minim necesare, pentru ca investitia sa fie de 5 stele.
Evident, orice solutie de aer conditionat si de ventilare a spatiului este influentata de situatia din teren.
Iata unde gresise investitorul:
(1) Nu a consultat un arhitect, pentru a evita capcanele peretilor interiori de inchidere;
(2) Nu a facut o estimare initiala a costurilor intre diferitele componente ale investitiei;
(3) Nu a avut un consultant in tehnologia activitatii ce urma sa se desfasoare in cladire;
(4) A ocolit consultarea initiala a unui specialist in aer conditionat si ventilare.
Sa nu uitam ca instalatia de climatizare si ventilare devine o parte de investitie din ce in ce mai importanta a unei constructii de calitate.
Experienta ne arata ca, in ultimii ani, investitorii autohtoni ocolesc sistematic proiectantii (sa fie banii de vina?).
De regula, Domniile lor se transforma in proiectanti (si tehnologi ad-hoc) pentru tot ce misca in propria investitie.
Desigur, de cele mai multe ori, infuzia de idei pe care un patron o poate face in realizarea investitiei sale este binevenita. Implicarea sa poate fi purtatoare a unor particularitati spectaculoase, care ulterior sa-i aduca venituri importante.
Dar sfaturile unor specialisti in domeniu pot duce la evitarea unor exagerari, in toate sensurile, deseori paguboase chiar pentru investitorul in cauza.
Poate ca nu avem nevoie peste tot de proiectanti, dar de sfaturi (mult mai ieftin !), cu siguranta avem!
O alta cale, folosita de investitori pentru evitarea proiectantilor de toate specialitatile, este aceea de a obtine de la furnizorul de echipamente toate informatiile tehnologice de care are nevoie pentru investitia lor (!). Decizie hazardata!
Un furnizor de echipamente este interesat sa-si vanda in orice conditii, cat mai rapid, propria marfa.
Deci, oameni buni, informatiile furnizorului de aparate sunt interesate. Pot fi exceptate de la aceasta doar cazurile in care furnizorul vinde (si garanteaza contractual) solutia tehnica de ansamblu, ce inglobeaza corect utilizarea acelor echipamente.
Revenind la pizzeria noastra initiala, am propus atunci investitorului o solutie integrata de instalatii de climatizare cu ventilare pentru toate spatiile investitiei (trei sali de mese, una la parter si doua la etaj si o instalatie specializata la bucatarie). Totul respectand Normativul de specialitate, I5/2-98 si Normativul de Siguranta la Foc a Constructiilor, P 118-99.
Din pacate, desi zgarcit calculate, valorile de investitie prezentate i s-au parut totusi mari investitorului nostru. Sunt convins ca pana la urma a montat tot splituri. Evident fara ventilare.
Cred ca normativele noastre ar trebui modificate. O clasificare a instalatiilor de aer conditionat, de la 2 pana la 5 stele (criterii exista), ar stimula atat vanzarea echipamentelor cat si calitatea aerului in locurile publice.
Oricum, investitii continua sa se faca.
Unele, pentru a atrage clientela (pizzerii, baruri, discoteci, restaurante etc.), scriu la intrare "Aer conditionat".
Atentie, nu toate sunt de 5 stele!

ing. Teodor TERETEAN Cadru Didactic Asociat UTCB
|