|
Stadiul actual al resurselor de apa
Apa reprezinta unul din elementele esentiale suportului vietii pe Terra. Existenta ecosistemelor este conditionata de prezenta apei. De cele mai multe ori, un teritoriu nedezvoltat economic si, in consecinta, nepoluat, reprezinta un suport neconditionat de protejare si mentinere a florei si faunei si, in consecinta, a vietii.
Apa este considerata o resursa naturala foarte importanta. Calitatea apei si politica de exploatare a resurselor de apa in Europa sunt afectate de desfasurarea sectoarelor de activitate majore; apele subterane si de suprafata au, de multe ori, destinatii importante in industrie, agricultura, transport, in industria miniera si, evident, reprezinta sursa de apa potabila.
Fiecare proces de utilizare a apei isi lasa amprenta asupra calitatii acesteia si asupra sistemelor acvatice naturale, chiar daca apa este destinata consumului sau daca este infestata cu substante poluante. Dezvoltarea economica a determinat modificari importante ale sistemelor acvatice. Apele de suprafata au suferit modificari morfologice, datorita activitatilor umane in care au fost utilizate; cursuri ale raurilor au fost modificate, astfel incat sa permita transportul naval. Zonele invecinate raurilor, cu umiditate ridicata in perioadele de inundatii, sunt de cele mai multe ori supuse tehnologiilor de desecare sau pentru agricultura si industrie. Barajele si lacurile de acumulare utilizate pentru obtinerea energiei electrice reprezinta si ele interventii importante in schimbarea echilibrului ecosistemelor naturale.
Multitudinea de destinatii ale apei afecteaza profund calitatea ciclului natural al apei. In lipsa monitorizarii utilizarii succesive a apei in diferite activitati, nu se poate oferi complet tabloul consecintelor afectarii calitatii apei; de multe ori, efectele sunt dezastruoase; spre exemplu, in sudul si nordul Europei, raurile naturale care si-au pastrat ecosistemul sunt extrem de rare. Un sfert din raurile Europei nu mai pastreaza cadrul necesar populatiilor diverselor specii de peste, datorita gradului inalt de contaminare. In afara de semnele evidente ale prezentei unui grad inalt de poluare, respectiv lipsa pestilor si prezenta spumelor pe suprafata apei, au fost detectate si alte efecte combinate ale unor substante chimice, care afecteaza echilibrul hormonal al pestilor; prin urmare, pescuitul din unele cursuri de apa europene a devenit interzis.
In ceea ce priveste calitatea resurselor de apa subterane europene, tabloul este chiar mai sumbru. Conform datelor furnizate de Agentia Europeana pentru Protectia Mediului, situatia actuala a resurselor de apa subterane este chiar alarmanta. Apele subterane aflate sub terenuri utilizate in agricultura contin cantitati ridicate de nitrati (peste 25 mg/dm³). Pentru un sfert din terenurile agricole, nivelul concentratiei de nitrati a depasit valoarea limita admisa in apa de baut cu 50 mg/dm³. Poluarea cu nitrati este mai dramatica in zonele agricole nord-vest europene, unde concentratiile in pesticide si nitrati intalnite in apele subterane sunt foarte ridicate.
De fapt, date reale privind situatia actuala a resurselor de apa nu exista, avand in vedere inexistenta sau proasta aplicare a unor programe reale de monitorizare in multe din Statele Membre ale Comunitatii Europene. De multe ori, date existente privind calitatea si cantitatea resurselor de apa, atunci cand acestea exista, nu sunt facute publice. Este uluitor faptul ca intr-un continent atat de bogat precum Europa, Comunitatea Europeana nu detine mecanisme de evaluare credibila si control al poluarii resurselor proprii de apa.
Principala sursa de apa proaspata necesara consumului o reprezinta apele de suprafata (aproape 75% din consumul total de apa); cea de a doua sursa importanta o reprezinta apele subterane (aproape 25%); sursele de apa obtinute in urma desalinizarii apei acopera un procent nesemnificativ din totalul necesarului de apa.
Managementul apei
Conceptul de management al cantitatilor de apa necesare se defineste prin totalitatea initiativelor care au drept obiectiv satisfacerea necesarului de apa cu utilizarea minima si eficienta a resurselor de apa.
Managementul necesarului apei poate fi considerat ca o parte a politicii de conservare a apei, un concept mai larg, care se refera la initiativele care au drept scop protectia mediului acvatic si utilizarea rationala a resurselor de apa.
Termenul de "management al necesarului de apa" poate fi definit in mai multe moduri. Se va lua in considerare aspectul structurii pachetelor de legi destinate sa controleze structura resurselor de apa.
Obiective si instrumente ale managementului cerintei de apa
Exista o gama foarte larga de factori de mediu, sociali si financiari care motiveaza institutiile manageriale ale cerintei de apa, companiile de apa si consumatorii de apa, care sa determine initierea unor programe manageriale:
- factori financiari: costul ridicat al apei poate determina reducerea cerintei de apa;
- factori reglementatori: legislatie, in mod special in domeniul industrial, care poate promova tehnologii noi cu impact redus asupra mediului;
- responsabilitate civica - utilizatorii de apa pot deveni responsabili in ceea ce priveste protectia mediului;
- dezvoltare durabila - pastrarea unui echilibru intre resursele existente de apa si consumul de apa.
Managementul apei - un subiect public sau privat?
In mod traditional, sectorul public a fost intotdeauna implicat in alocarea si managementul apei, datorita caracteristicilor specifice sectorului apei:
- proiectele de apa presupun investitii ridicate, care nu intotdeauna pot fi acoperite de companiile private;
- de multe ori, este necesara impunerea de legislatie care sa satisfaca atat diferitele sectoare consumatoare de apa cat si companiile de apa;
- initiativa publica este deseori necesara in actiuni extreme ca seceta sau inundatiile;
- in zonele sarace in apa, managementul apei devine un obiectiv strategic foarte important atat pentru dezvoltatea regionala cat si pentru securitatea nationala.
In ultimele decenii, factorii de ordin economic au devenit din ce in ce mai importanti in stabilirea politicii apei, mai multa relevanta avand sectorul privat.
Conceptul de management al resurselor de apa nu poate fi aplicat efectiv decat prin definirea unor pachete de legi si masuri concrete, care sa sprijine statele membre in controlul calitatii si cantitatii resurselor de apa si, prin urmare, in protectia mediului.
Legislatia europeana a apei
Scurt istoric al legislatiei europene
Cele mai multe reglementari europene in domeniul protectiei mediului au fost dedicate subiectului calitatii apei.
Politica europeana de protectie a calitatii apei dateaza din anii '70. Primul Program European pentru Protectia Mediului a fost lansat in anul 1973, urmat de un set de reglementari privind calitatea apei, respectiv Directiva Apelor de Suprafata, din 1975, si continuand cu Directiva Apei Potabile, din 1980. Acest prim set de acte legislative a continut si Legislatia privind calitatea apei in cursurile de apa pentru pesti (1978), apele pentru crustacee (1979), apele pentru scaldat/agrement (1976) si apele subterane (1980). Domeniul legislativ pentru valorile limita pentru emisii a fost acoperit de Directiva Substantelor Periculoase (1976) precum si de Directive secundare privind limitele diferitelor substante individuale.
Un al doilea val legislativ a incercat sa revizuiasca si sa completeze scaparile legislatiei existente. Prin urmare, au fost lansate Directiva pentru Epurarea Apelor Uzate Municipale (1991), Directiva Nitratilor (1991). Au fost revizuite Directivele Apelor potabile si a Apei de Scaldat (1994, 1995), dezvoltarea unui Program de Actiune pentru Apele Subterane si elaborarea unei directive privind Calitatea Ecologica a Apei (1994). De asemenea, pentru calitatea apei in procesele instalatiilor industriale mari, a fost elaborata Directiva IPPC - un sistem integrat legislativ privind prevenirea si controlul poluarii apei (Integrated Pollution Prevention and Control Directive, 1996). In urma analizei legislatiei din aceasta perioada a rezultat necesitatea adoptarii unui cadru legislativ care sa combine legislatia pentru valorile limita ale emisiilor cu legislatia pentru standardele de calitate a apei, in sistemul legislativ numit "apropiere combinata". Prin urmare, in 1997, Comisia Europeana propune Directiva Cadru pentru Apa. Dupa trei ani de dezbateri, este aprobat textul acestei directive, care introduce, in fapt, o noua formula manageriala de control al calitatii apei.
Exista doua moduri de abordare a legislatiei privind controlul poluarii apei:
- Abordarea obiectivului de calitate a apei - care defineste parametrii minimi de calitate a apei in vederea limitarii impactului cumulativ al substantelor poluante. Acest tip de abordare presupune definirea calitatii apei, in care au fost deversate substante poluante, conditionata de mentinerea starii de sanatate pentru mediu si pentru oameni. Acest tip de abordare este specifica in special primului val legislativ (1975), de exemplu Directiva Apelor de Suprafata (1975), Directiva Apelor pentru Agrement (1976), Directiva Apelor pentru Pesti si Crustacee (1979) si Directiva Apei Potabile (1980).
- Definirea valorilor limita pentru emisii - acest tip de abordare se refera la cantitatile maxime admise de poluanti deversati de o sursa poluanta intr-un mediu acvatic, si se refera de fapt la controlul calitatii apei rezultate in urma unui proces de modificare a parametrilor apei (tratarea apei intr-o statie de depoluare, utilizarea apei in scopuri industriale, efectul agriculturii asupra calitatii apei), precum si la tipurile si cantitatile de substante poluante admise in apa; aceasta abordare a fost utilizata in cel de al doilea val legislativ al anilor 1990: Directiva Apelor Uzate Orasenesti (1991), Directiva Nitratilor si Directiva pentru Controlul si Prevenirea Poluarii (IPPC, 1996).
Directiva Cadru pentru Apa (2000)
In 1995, Institutiile Europene au ajuns la concluzia ca Politica Comunitara pentru Apa trebuia revizuita. In urma analizei propunerilor autoritatilor locale si regionale, a producatorilor si consumatorilor de apa, a agentiilor de apa, a organismelor autoritare din domeniul industriei si agriculturii, a agentiilor de protectie a mediului, a organizatiilor non-guvernamentale, a fost elaborata o Directiva Cadru pentru Apa, care a avut urmatoarele obiective principale:
- asigurarea unor provizii suficiente de apa potabila;
- asigurarea unor provizii suficiente de apa pentru alte cerinte economice;
- protectia mediului;
- managementul situatiilor de impact ale inundatiilor sau perioadelor de seceta;
In urma unui sir indelungat de dezbateri, Directiva Cadru pentru Apa propusa in 1997 capata, in noiembrie 2000, forma finala.
Obiectivele de protectie a mediului continute de aceasta directiva se refera la obtinerea unei calitati corespunzatoare a tuturor surselor de apa subterane si de suprafata, pana in anul 2010.
Programul de masuri are drept scop obtinerea si urmarirea standardelor calitatii apei si a nivelurilor de concentratii a emisiilor.
In acest context, este importanta implementarea legislatiei europene privind valorile limita ale emisiilor; in consecinta, noi Directive europene sunt necesare: directiva de depoluare a apelor uzate orasenesti, directiva IPPC, directiva nitratilor, directiva produselor pentru protectia plantelor (directiva pesticidelor), directiva privind substantele periculoase.
Astfel, masurile necesare pentru aplicarea Directivei Cadru pentru Apa sunt urmatoarele:
1. Sa se identifice bazinele raurilor si sa se stabileasca autoritatile competente pentru monitorizarea calitatii si cantitatii apei.
2. Sa se identifice apele de suprafata si subterane utilizate ca surse pentru obtinerea apei potabile.
3. Sa se evalueze impactul si consecintele activitatilor umane asupra apelor de suprafata si subterane in fiecare bazin hidrografic, luand in considerare poluarea de la sursele punctuale, poluarea de la sursele difuze, extragerea apei si alte activitati umane cu impact asupra starii apei.
4. Sa se stabileasca planurile de gospodarire a bazinelor hidrografice pe baza unei evaluarii a cerintelor apei, impactului activitatilor umane asupra cantitatilor de apa si sa se stabileasca obiectivele pentru calitatea si cantitatea apei.
5. Sa se realizeze o analiza economica pentru fiecare bazin hidrografic, pentru a se furniza, printre altele, informatii de baza pentru recuperarea costului total necesar pentru toate costurile in ceea ce priveste serviciile furnizate pentru utilizarea apei. Derogarile de la principiul ca apa trebuie sa fie platita pentru a se recupera costul total trebuie aprobate la nivel national, respectand conditiile impuse de Directiva Cadru pentru Apa, urmarind procedurile indicate.
6. Sa se stabileasca si sa se implementeze un program obligatoriu legal de masuri pentru a se realiza obiectivele; astfel de programe cuprind masuri de baza (punerea in aplicare a unui sistem legislativ comunitar existent, aplicarea unor costuri acoperind taxe pentru utilizarea apei etc.) precum si masuri suplimentare pentru a se realiza calitatea buna necesara a apei.
Este importanta implicarea partilor interesate (departamente non-guvernamentale, comunitatile locale, serviciile publice pentru apa, industriile si comertul, agricultura, consumatorii si grupurile de mediu) in discutarea planurilor de gospodarire a bazinelor hidrografice.
Aspecte ale implementarii insuficiente a legislatiei apei
Una din cele mai mari probleme ale strategiei de aplicare a legislatiei apei nu o reprezinta lipsa cadrului legislativ suficient, ci faptul ca implementarea directivelor in legislatia curenta nu a fost complet realizata. Curtea de Justitie Europeana a constatat si a amendat noua state membre ale Comunitatii Europene de nerespectarea si neimplementarea completa a 17 directive in 42 de cazuri. Situatia reala de implementare a Directivelor este departe de a fi multumitoare.
Raspunsul lent al statelor membre la necesitatea aplicarii legislatiei si politicii globale a apei dateaza inca din perioada primului val legislativ al apei, atunci cand statele membre nu aveau obligativitatea raportarii etapelor de implementare legislativa.
Incepand cu momentul aprobarii Directivei Consiliului 91/692/CEE din 23 decembrie 1991, care se refera la metodologiile de standardizare si elaborare a rapoartelor in legatura cu implementarea si inglobarea directivelor de mediu, statele membre au obligatia de a raporta toate etapele de adaptare a legislatiei locale in vederea respectarii directivelor apei. Cu toate acestea, exista insa cazuri de nerespectare a directiilor legislative stabilite in directive. Spre exemplu, cele mai multe cazuri aduse in fata Curtii de Justitie sunt legate de nerespectarea Directivei Substantelor Periculoase 76/464/CEE si a Directivei Apelor Subterane 80/86/CEE, situatie intalnita in 6 state membre.
In cazul Directivei Nitratilor 91/676/CEE, numarul statelor membre care nu respecta suficient reglementarile stabilite este mult mai mare, 13 din cele 15 state membre nu respecta legislatia in vigoare. In cele mai multe cazuri, este vorba doar de nerespectarea raportarii la termenele stabilite a stadiului implementarii pachetului de reglementari continute de directiva.
Abrogarea legislatiei existente si adoptarea Directivei Cadru pentru Apa pentru tarile candidate la Comunitatea Europeana
Pentru tarile candidate la intrarea in Uniunea Europeana, implementarea legislatiei de mediu prevazuta de directive in legislatia proprie reprezinta o conditie de aderare. Fara indoiala, exista posibilitatea obtinerii unor perioade necesare aquisului comunitar, dar toate directivele trebuie adoptate complet pana in 2013, data limita prevazuta de Directiva Cadru pentru Apa pentru revizuirea completa a tuturor directivelor.
Pentru a veni in sprijinul statelor candidate pentru aderarea la Comunitatea Europeana, Directiva Cadru pentru Apa defineste si modalitatile si pachetele de masuri necesare implementarii directivelor in legislatia actuala a acestor tari.
Obiective si instrumente continute de Directiva Cadru pentru Apa
La finele anului 2000, dupa trei ani de dezbateri politice, Parlamentul si Consiliul European adopta Directiva Cadru pentru Apa, care devine astfel cel mai complex pachet elaborat de obiective, instrumente si obligatii.
Doua din cele mai importante obiective ale Directivei Cadru pentru Apa sunt protectia si imbunatatirea calitatii apei, pe de o parte si, nu in ultimul rand, utilizarea echilibrata a resurselor de apa.
In scopul protejarii si imbunatatirii resurselor de apa europene, au fost definite noi tinte in politica apei, ca elemente manageriale esentiale in politica de mediu viitoare:
- abordarea globala, ecologica a politicii de imbunatatire a resurselor de apa;
- managementul bazinelor raurilor;
- strategia de eliminare a poluarii apelor de catre substante periculoase;
- adoptarea unei politici de informare publica;
- definirea de noi instrumente financiare.
Cu toate aceste incercari de completare a politicii europene privind resursele de apa, exista inca mari inconveniente ramase nerezolvate; din acestea, se mentioneaza:
- existenta unui sistem foarte complicat de derogari si exceptii pentru apele puternic modificate;
- probleme de implementare, datorita uneori inexistentei unui aparat legislativ coerent care sa aplice directivele;
- implementarea greoaie a unor decizii cu implicatii importante, de exemplu, criteriile pentru calitatea apelor subterane si a emisiilor pentru apele de suprafata au implicatii importante.
sef.lucr.dr.ing. Daniela TEODORESCU
prof.dr.ing. Traian CRUCEANU
UTCB
|
